Zona N(Săpânţa-Rona de Sus,Valea Tisei)

Următoarele localităţi constituie NORDUL Depresiunii Maramureş (de la E spre V): Valea Vişeului, Lunca la Tisa, Rona de Sus, Rona de Jos, Bocicoiu Mare, Crăciuneşti, Tisa, Sighetu Marmaţiei, Vadu Izei, Şugău, Valea Hotarului, Iapa, Sarasău, Câmpulung la Tisa, Săpânţa, Remeţi.

Mănăstirea Peri – Săpânţa
Importanţa sa turistică rezultă şi din faptul ca este cea mai înaltă biserică de lemn din lume (75 m). Este o construcţie în stadiu de finalizare, amplasată într-o pădure de stejari (rezervaţie naturală). Tehnica de lucru este una specială. Vechea mănăstire a fost funcţională sute de ani, fiind ctitorită de Dragoşeşti (familie foarte importantă de nobili maramureşeni). Turnul bisericii, accesibil vizitatorilor, reprezintă un veritabil punct de belvedere, cu panorama deosebită spre Culoarul Tisei, abruptul platoului vulcanic al Munţilor Igniş, Piatra Săpânţei, satul Săpânţa, spaţiul ucrainean de peste râul Tisa. Întreaga construcţie îmbină arta cioplitului în lemn, atât de familiară Ţării Maramureşului.

Cimitirul Vesel de la Săpânţa
Creaţie a meşterului popular Stan Ioan Pătraş, Cimitirul "Vesel" este localizat în zona centrală a comunei Săpânţa, la distanţă mică de DN 19. Începând cu anul 1934, meşterul a pus câte un epitaf pe crucile mormintelor,  un scurt poem scris la persoana întâi, uşor ironic, dând astfel un nou sens morţii. Pe fiecare cruce este o reprezentare realizată în culorii vii, care istoriseşte viaţa răposatului şi chiar cauza morţii. Creatorul acestui cimitir a avut umorul de a-şi compune propriul epitaf şi a ciopli şi picta crucea care marchează acum mormântul său. În prezent, crucile sunt realizate de urmaşii meşterului Ion Stan Pătraş. De-a lungul celor peste 70 de ani, în cimitir s-au adunat peste 800 cruci pictate.

Vâltorile sunt instalaţii ţărăneşti originale, constând dintr-un vas conic de scânduri, aşezat în albia unui râu, în care sunt spălate cu ajutorul bulelor de aer cergile, ş.a. Cele 4 – 5 vâltori din zona Săpânţa sunt realizate din lemn de fag, arin, brad, sau frasin şi sunt bine întreţinute de proprietari. Doagele sunt uneori legate între ele cu franghie. Sunt speciale datorită rarităţii lor, în special în stare funcţională (utilizate pentru spălatul rufelor). Asemenea instalaţii se pot găsi şi în alte zone ale Maramureşului, de ex. pe valea Cosăului.

Muzeul "Memorialul Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei" – Sighetu Marmaţiei
Este localizat în zona centrală a Municipiului Sighetu Marmaţiei, fiind un simbol al represiunii puterii comuniste împotriva celor care cu vorba sau fapta s-au opus instaurării comunismului în România. Este o clădire mare, cu mai multe corpuri, construită în perioada 1896-1899 de către Imperiul Austro-Ungar. Dupa cel de-al Doilea Război Mondial, noua putere comunistă a ales această închisoare ca loc de detenţie pentru elita intelectualităţii româneşti deoarece era situată în imediata apropiere a graniţei dintre România şi fosta URSS. De asemenea, regiunea este străbătută de o cale ferată cu ecartament larg (specifică doar fostei URSS) care intră în România prin localitatea Campulung la Tisa şi după cca 50 km ieşea din nou în fosta URSS (azi Ucraina) prin localitatea Valea Vişeului.

În anii de după război, în această închisoare au fost aduşi prim-miniştri, miniştri, generali de armată, profesori universitari, academicieni, episcopi etc. Trupurile celor care şi-au găsit aici sfârşitul au fost îngropate fără vreun semn într-un cimitir de la marginea oraşului ("Cimitirul Săracilor") devenit ulterior componentă a muzeului. Începând cu anul 1993, închisoarea a fost transformată într-un muzeu unic, unde găsim mărturii despre intelectualii de prestigiu, aruncaţi în temniţa de aici. Orice persoană care parcurge încăperile fostei închisori, unde sunt prezentate instrumentele şi tehnicile de tortură, haine ale deţinutilor, obiecte personale, informaţii  etc., rămâne mult timp cu imaginea şocantă a ceea ce s-a putut întampla cu doar 50 de ani în urmă.

Municipiul Sighetu Marmaţiei
Municipiul Sighetu Marmaţiei, aşezat la confluenţa râurilor Iza cu Tisa, în extremitatea nord-vestică a României, este vechea capitala a Maramureşului Istoric. Aşezare umană străveche, oraşul apare consemnat în documente în anul 1326. Dealul Cetăţii - Solovan stă pavăză asupra aşezării cu o cetate încă din perioada tracilor. Pe teritoriul oraşului s-au descoperit vestigii arheologice încă din Paleolitic, Neolitic, Epoca bronzului şi a fierului, precum şi o aşezare din sec. XI-XII. Oraşul s-a dezvoltat în timp cu viaţa  lui economică şi socială specifică burgurilor transilvane. Spre Sighet au gravitat de secole oamenii Maramureşului de pe toate văile, aşezarea dezvoltându-se în timp ca o capitală. Instituţii de prestigiu aşezate în clădiri trainice dau nota specifică oraşului. Centrul vechi s-a păstrat în întregime. Astăzi un parc a luat locul pieţei oraşului care este mărginită de clădiri în stil baroc, secesion sau eclectic. Clădirea actuală a bisericii reformate se pare că este cea mai veche construcţie care s-a păstrat (cu multe modificări în stil şi structură). Vis-a-vis de biserica este clădirea monumentală a fostei Prefecturi a Judeţului Maramureş, care pe fronton, deasupra uşii de intrare, păstrează în original stema veche a Maramureşului. Oraşul are în prezent o populaţie de 45,000 locuitori, formată din români majoritari, maghiari, ucrainieni, germani, evrei etc. Evoluţia numerică a populaţiei dar şi cea economică şi socială de-a lungul timpului au fost influenţate de diferite evenimente, în special de întreruperea circulaţiei dintre cele două maluri ale Tisei (între România şi fosta URSS), blocarea circulaţiei spre vest prin culoarul Tisei, dar mai ales prin mutarea reşedinţei de judeţ de la Sighetu Marmaţiei la Baia Mare, toate având loc după cel de-al doilea război mondial.

Casa Memorială Ellie Wiesel
Este Casa Muzeu a lui Ellie Wiesel -laureat Premiul Nobel pentru Pace. Aici se găsesc expuse, în 4 încăperi, lucruri personale ale lui Ellie Wiesel, cât şi diverse obiecte evreieşti (ex. talmudul în original dar şi alte obiecte aparţinând culturii şi civilizaţiei evreieşti).

Dealul Solovan
Solovan este un deal care oferă privelişti pitoreşti spre mai multe direcţii. Se pot observa astfel Sighetu Marmaţiei şi câteva aşezări din Ucraina, platoul vulcanic Ţiganu, Creasta Cocoşului, o parte din satele de pe Valea Marei, Munţii Maramureşului şi Rodnei etc.

Platoul Ţiganu
Cuprinde mai multe stânci specifice: Stânca Biserica Vulpii, un grup de stânci în formă de piramidă (aprox. 12 m înălţime) şi totodată un punct de belvedere. Se vede de aici Poiana lui Ştefan, cabana Pleşca, Creasta Cocoşului etc.; Piatra Goală - o stâncă de dimensiuni mari sub forma unui perete golaş; Broasca - un grup de stânci cu înălţime de 5-6 m care privite din faţă seamănă cu o broască uriaşă (de unde îi vine şi denumirea).

Cascada Strungi
Cascadă de 10- 12 m înălţime cu debit variat de apă (provenită de pe platoul Ţiganu). Iarna când este foarte frig îngheaţă.

Meşter artizan Marina Maria – Rona de Jos
Marina Maria lucreaza la comandă cojoace tradiţonale, decorate cu oglinzi, în diverse culori şi mărimi.

Maramureş – “buricul” Europei
Geografic, Maramureşul poate fi considerat centrul Europei. La cca. 20 km de Sighetu Marmaţiei există o bornă plantată pe malul drept al Tisei, care marchează echidistanţa dintre coastele arctice ale Norvegiei, în nord, litoralul Cretei în sud, coasta irlandeză în vest şi crestele Munţilor Ural în Est. Borna a fost fixată în acest loc de Societatea Geografică a Imperiului Austro-Ungar, în secolul al XIX-lea.

Zona NE (Vişeu de Sus - Poienile de sub Munte, M-ţii Maramureşului)

Următoarele localităţi constituie NORD-ESTUL Depresiunii Maramureş (de la S spre N):Vişeu de Sus, Vişeu de Mijloc, Vişeu de Jos, Leordina, Ruscova, Repedea, Poienile de sub Munte, Crasna Vişeului, Petrova.

Munţii Maramureşului
Ocupă cca 1/3 din suprafaţa Ţării Marmureşului, fiind situaţi în partea nord-estică a acesteia. Se remarcă prin varietate şi sălbăticiune, prin întinsele păduri. Până în anumite locuri se poate ajunge cu maşină mică, apoi cu bicicleta, căruţa, dar mai departe numai pe jos. Prezintă şi un sector alpin, cu pajişti şi vârfuri stâncoase, unde există numeroase puncte de belvedere. Sălbăticiunea văilor şi posibilitatea de aventură sunt punctele forte ale acestora. Traseele montane nu sunt bine marcate. Singurele posibilităţi de cazare în zonă sunt cortul, stânele şi văcariştile, cabana Cosnea şi cantonul silvic Repedea.

Ruscova şi Repedea
Localitatea Ruscova este atestată documentar în 1373, fiind cea mai veche aşezare a etnicilor ucrainieni din Maramureş. Din Ruscova se pot face trasee alpine spre Muntele lui Şerban, Pop Ivan, Paltinu, Tomnatic sau Capu Groşi. Aceste trasee pot fi abordate şi de mai sus, din comuna Repedea. În fiecare an, la finele lunii mai, în Poiana Narciselor de pe Culmea Tomnatec – Sehleanu, din apropiere de Repedea, are loc Sărbătoarea Narciselor. Din Repedea se mai pot face trasee spre Vf. Farcău, Lacul Vinderel, Vf. Mihailecu.

Petrova şi Leordina
Comunele Petrova şi Leordina, în aval de Ruscova, pe V. Vişeului, au acces la DN 18 şi calea ferată. La Petrova s-a descoperit Petrovay Codex Codicele de la Petrova), manuscris din sec. 17, aflat în prezent în colecţia Bibliotecii Academiei Române din Cluj. Documentul, scris în limbile română şi maghiară, este asemănător caietelor – oracol şi cuprinde diferite cântece cavalereşti. În ultima duminică din luna mai, la Petrova are loc Festivalul Bulbucului (Trolius europaeus). Din Petrova şi Leordina se pot face trasee spre Pădurea Hera, cu numeroase puncte de belvedere spre M-ţii Rodnei şi Maramureşului.

Defileul şi mocăniţa de pe Valea Vaserului
Defileul Vaserului, cu aspectul unui canion, este situat în sectorul vestic al Munţilor Maramureşului, pe care râul Vaser îl străbate pe o distanţa  de cca. 42 km. În perioada 1924-1932, prin acest defileu a fost construită o cale ferată cu ecartament îngust (0,76 m), pe unde vagoanele încărcate cu lemne erau şi sunt şi în prezent tractate de locomotive cu aburi. Defileul are pereţi abrupti, este puternic împădurit, cu numeroase izvoare minerale. Turiştii pot parcurge întregul defileu în vagoane destinate acestui scop. Trenuleţul cu abur ("mocăniţa") pleacă zilnic din localitatea Vişeul de Sus, atingând punctele Novăţ, Novicior, Bardiu, Cozia, Botizu, Şuligu, Făina, Măcârlău, Lostun, Ivăşcoaia şi Comanu, punctul terminus. De pe acest traseu se pot face drumeţii pe munţii din jur, unde există numeroase puncte de belvedere. Atractivitatea acestuia rezultă din frumuseţean peisajului şi din faptul ca în prezent în România şi Europa se păstrează doar câteva asemenea trenuleţe.

Zona SE (Borşa-Moisei,M-ţii Rodnei)

Următoarele localităţi constituie SUD – ESTUL Depr. Maramureş (de la V spre E): Moisei, Borşa, Staţiunea Borşa, Băile Borşa.

Trasee în Munţii Rodnei
Munţii Rodnei constituie cea mai importantă zona turistică montană din nordul Carpaţilor Orientali, atât datorită dimensiunilor (cc. 1300 km pătraţi, peste 45 km de la est la vest şi 25 km de la nord la sud) cât şi altitudinilor - cei mai înalţi din sectorul răsăritean al Carpaţilor, altitudinea maximă fiind atinsă în Vf. Pietrosu Rodnei (2303 m) şi Vf. Ineu (2279 m). Peisajul predominant glaciar este compus din circuri şi văi glaciare, creste, custuri, vârfuri piramidale, praguri şi morene glaciare. În interiorul unor circuri glaciare s-au format lacuri glaciare (Iezer, Buhaiescu, Lala etc).

Traseele montane oferă peisaje cu adevarat reconfortante. În partea nord-estică, în zona Borşa–Complex există o pârtie de ski cu telescaun şi teleski, o trambulină de sărituri cu schiurile (cea mai înaltă trambulină naturală din  Europa). Perioada medie a sezonului de ski este noiembrie-martie. În această zonă există 23 de lacuri a căror cuveta are origine glaciară. Cele mai extinse sunt circurile Pietrosu, Buhăiescu (cel mai adânc lac are 5,2 m), Repedea, Negoiescu.

Accesul în Munţii Rodnei se poate face pe un sistem de poteci cu marcaje, cu un ax principal pe culmea principală (din Pasul Şetref în Pasul Rotunda), din care coboară trasee spre depresiunea Maramureş sau pe văile Someşului Mare şi Sălăuţa.

Acesul în aşezările de la baza munţilor constituie importante puncte de plecare în drumeţii. La periferie se găseşte complexul turistic Borşa, cabana Puzdrele (1540 m), mai multe cabane forestiere, case de vânătoare şi refugii.

Cea mai mare parte a munţilor Rodnei este inclusă în Parcul Naţional Munţii Rodnei, Rezervaţie a Biosferei – acoperind o suprafaţă de 47.227 de hectare (din care pe teritoriul judeţului Maramureş 9.798 ha iar pe teritoriul judeţului Bistriţa Năsăud 37.429 ha.

În Parcul Naţional Munţii Rodnei se află câteva arii naturale de un interes deosebit:

• Rezervaţia ştiinţifică Pietrosul Mare,

• Rezervaţia mixtă Peştera şi Izbucul Izvorul Albastru al Izei,

• Cascada Cailor, situată în apropiere de staţiunea turistică Borşa – Complex, în partea de NE a Munţilor Rodnei. Apa adunată dintr-un circ glaciar se scurge peste un abrupt calcaros, în mai multe trepte, rezultând o minunată cascadă. Este accesibil din mai multe direcţii, dinspre Borşa-Complex cu telescaunul, sau pe jos, sau dinspre zonele mai înalte ale Munţilor Rodnei.

• Rezervaţia naturală Piatra Rea.

Localitatea Moisei este amplasată în Depresiunea Maramureşului, culoarul Vişeului, la poalele Munţilor Rodnei, ale masivului Pietrosu, la sud, şi ale Munţilor Maramureşului, la nord. Moiseiul, aşezat în lunca râului Vişeu, a Izvorului Dragoş şi a Izvorului Negru este o comună foarte veche. A făcut parte din cnezatul lui Bogdan, înainte de 1353. La 1365, "Moyse" se află printre cele opt villae ţinând de Cuhea, confiscate de la Bogdan şi dăruite Drăgoşeştilor. Localitatea este atestată documentar din 1213, fiind menţionată în acel an sub numele de Moyzun. Pe 14 octombrie 1944 a avut loc aici Masacrul din Moisei, unul dintre cele mai violente masacre antiromâneşti în Transilvania de Nord.

În toamna anului 1948 călugării greco-catolici de la Mănăstirea Moisei, împreună cu stareţul Lucian Pop, au fost arestaţi. În locul lor autorităţile comuniste au instalat călugări ortodocşi. În prezent mănăstirea este revendicată de Episcopia Greco-Catolică a Maramureşului.

La data de 14 octombrie 1944 trupele maghiare aflate în retragere pe Valea Izei au omorât 39 de români şi 3 evrei în două case de lemn de la ieşirea din comuna Moisei către Borşa, pe motivul că ar fi fost partizani şi că ar fi obstrucţionat retragerea. Românii şi cei 3 evrei au fost forţaţi să intre în case şi apoi au fost împuşcaţi prin ferestrele locuinţelor. Victimele maghiarilor horthyşti făceau parte din detaşamentele de muncă forţată din Munţii Carpaţi. Dintre cei identificaţi ulterior, 24 erau originari din judeţul Mureş, 3 din judeţul Cluj şi 4 din judeţul Maramureş. Din cauza retragerii frontului, cadavrele au fost îngropate la două saptamâni după comiterea masacrului, când localnicii evacuaţi au putut reveni la casele lor. Deasupra gropii comune a fost ridicată o troiţă de lemn, înlocuită după câţiva ani de un ansamblu din piatră.

În memoria victimelor
În anul 1983 cele două locuinţe în care s-au săvârşit crimele au fost transformate în case memoriale-muzee iar în amintirea martirilor a fost ridicat un ansamblu memorial. Monumentul cuprinde 12 figuri de piatră (2 chipuri omeneşti şi 10 măşti tradiţionale maramureşene) şi este realizat de sculptorul Geza Vida.

Zona S (Botiza-Săcel,M-ţii Ţibleşului)

Următoarele localităţi constituie SUDUL Depresiunii Maramureş (de la V spre E): Strâmtura, Slătioara, Glod, Poienile Izei, Botiza, Rozavlea, Şieu, Bogdan Vodă, Ieud, Bocicoel, Dragomireşti, Săliştea de Sus, Săcel.

Biserica de lemn din Ieud – Deal (patrimoniu UNESCO)
Biserica din Deal sau Biserica Balcului, construită în 1364, este cea mai veche biserică din lemn din ţară. Este o biserică realizată din lemn de brad, cu ferestre mici, pictura fiind executată în 1782 de A. Ponehalschi. Un alt aspect important este faptul ca în podul acestei biserici a fost găsit cel mai vechi text în limba română (1391) în documentul numit “Codicele de Ieud”. Pictura care îi acoperă încăperile a fost executată în anul 1782. Scara de urcare în pod este realizată dintr-un singur trunchi de lemn. Se păstrează icoane vechi (sec. XVI-XVII), pictate pe lemn, icoane pictate pe sticlă, covoare şi ştergare cu motive geometrice, vopsite cu coloranţi vegetali şi minerali, mobilier specific şi câteva cărţi de mare valoare. Esenţial este faptul ca o construcţie din lemn a rezistat aproape 700 de ani, deşi regiunea a fost pârjolită de câteva ori de către diferiţi invadatori.

În interior se practică două deschideri dreptunghiulare în peretele despărţitor  dintre pronaos şi naos pentru a înlesni participarea femeilor la slujbe (potrivit tradiţiei bisericii răsăritene, aplicată cu fermitate în Maramureş, femeile ocupau în biserică spaţiul restrans, întunecos şi izolat al pronaosului). În partea de vest a naosului se adaugă o tribună din lemn pentru cor, necesară adăpostirii unui număr mare de credincioşi prin creşterea populaţiei.

Biserica de lemn din Şes - Ieud
A fost înălţată în 1718 şi restaurată în 1962. Este printre cele mai mari construcţii din lemn din România, fiind denumită şi "Catedrala de lemn". Pictura interioară, realizată în 1841 este ştearsă aproape total. În interior există o bogată colecţie de icoane pe sticlă de Nicula şi tipărituri vechi româneşti. Are hramul "Adormirea Maicii Domnului" şi este greco-catolică.

Biserica de lemn din Poienile Izei (patrimoniu UNESCO)
Prima atestare documentară a satului datează din anul 1430. Biserica a fost pictată în anul 1794 potrivit inscripţiei din naos dar asupra autorului picturii părerile specialiştilor diferă: lucrarea unui zugrav localnic sau pictorul Radu Munteanu, care a realizat în 1785 proscomidiarul la această biserică.

Pe parcursul timpului biserica a suferit acele câteva modificări pe care le-au suferit majoritatea bisericilor de lemn maramureşene.

În prima jumătate a secolului al XIX-lea pe latura de vest a pronaosului a fost adaugat pridvorul (cu stâlpi şi balustrada dar fără arcade) care oferă un spaţiu adăpostit credincioşilor la intrarea în biserică.

La sfârşitul secolului al XIX-lea sau începutul secolului XX în peretele ce separă pronaosul de naos au fost practicate două deschideri dreptunghiulare de o parte şi alta a uşii pentru a uşura participarea femeilor (care potrivit tradiţiei bisericii ortodoxe îşi aveau locul în pronaos) la serviciul divin.

Biserica Sf. Nicolae - Bogdan Vodă (Cuhea)
Este o biserică din lemn de molid, construită în stil tradiţional, zveltă, armonios proporţionată, acoperişul este format din două streşini, învelită cu şindrilă. A fost construită în 1718, pe locul unei biserici mai vechi, arsă de tătari în 1717. Biserica este împărţită în altar, naos şi pronaos. În interior se păstrează picturi pe lemn deosebit de frumoase şi bogate şi un policandru sculptat în lemn (1801).

Biserica Sfinţii Arhangheli – Strâmtura
Biserica din lemn a fost construită în 1661 la Mănăstirea Rozavlea şi adusă în comuna Strâmtura, reparată şi extinsă în anul 1771, cu o pictură murală pe bolta naosului datând din anul 1800.

Biserica Sf. Paraschiva – Botiza
A fost construită în 1699 în localitatea Vişeu de Sus şi adusă în 1899 în Botiza, fiind donată. Este din lemn, în interior este pictată pe câteva porţiuni, iconostasul are mai multe icoane vechi.

Biserica Sf. Nicolae – Glod
Biserica de lemn a fost ridicată în prima parte a sec. XVIII, iar picturile au fost realizate de preotul Tivadar Vasile în anul 1829. Are un acoperiş interesant care se răsfrânge cu dărnicie depăşind construcţia propriu-zisă.

Biserica Sfinţii Arhangheli  Mihail şi Gavril – Rozavlea
A fost ridicată în anii 1717 - 1720, iconostasul şi pictura murală fiind realizate de Ion Plohod din Dragomiresti, iar pictura din altar în anii  1823 - 1825 de Santner Filip.

Biserica Naşterea Maicii Domenului – Şieu
Biserica a fost construită în anul 1760 şi conservă icoane vechi pe lemn. A fost iniţial greco-catolică, actualmente este ortodoxă, fiind disputată de ambele confesiuni.

Ceramica arhaică de la Săcel
Reprezintă o ceramică veche, roşie şi nesmălţuită, care prin caracteristicile sale tehnice şi estetice este de factura dacică, iar arderea se face într-un cuptor de tip roman. Centrul este localizat în comuna Sacel, într-o gospodarie ţărănească, fiind singurul loc de acest fel păstrat în Ţara Maramureşului. Procedeul realizării a fost transmis în familie, de la tată la fiu, de-a lungul mai multor generaţii, a cărui început este pierdut în negura timpului. Lutul este luat doar dintr-un anumit loc, de la 9-10 m adâncime, se sapă manual, iar apoi se prelucrează cu diferite instrumente. Întreaga activitate impresionează prin naturaleţe, simplitatea oamenilor şi vechimea tehnicii. Meşterul (principal) foarte cunoscut în ultimele decenii este bătrânul Tănase Cocean, care a transmis această artă fiilor şi nepoţilor săi.

Atelier tesut Victoria Berbecaru – Botiza
Atelierul d-nei Berbecaru se află în centrul comunei, la Pensiunea cu acelaşi nume - Berbecaru. Doamna Berbecaru a iniţiat prima din comună revitalizarea vopsitului lânii cu culori naturale şi ţesutul covoarelor şi carpetelor tradiţionale.

Atelier de sculptură tradiţională în lemn – Ioan Trifoi
Atelierul meşterului Trifoi are toate dotările necesare cioplitului lemnului. Produce mobilier rustic, mici piese de artizanat, case tradiţionale din lemn, etc.

Muzeul etnografic al Familiei Pleş
Situat în localitatea Ieud, aşezare plină de atracţii turistice de efect, muzeul particular al Familiei Pleş reprezintă o gospodărie autentică ce concentrează valori etnografice din întregul sat. Muzeul este situat în apropierea celei mai vechi biserici de lemn din România, adica Biserica din Deal (Biserica Balcului), construită în anul 1364. Muzeul este amplasat într-o casă tradiţională veche şi are în inventar o colecţie interesantă de obiecte casnice ţărăneşti şi un set de instalaţii ţărăneşti tradiţionale de tors şi ţesut cânepa (război de ţesut, vârtelniţă, pieptene pentru lână, etc.). Este în curs de amenajare încă o casă veche, restaurată, în care se vor expune şi alte obiecte casnice tradiţionale.

Zona Vest (Ocna Şugatag-Bârsana)

Următoarele localităţi constituie VESTUL Depr. Maramureş (de la N spre S):Berbeşti, Onceşti, Năneşti, Bârsana, Fereşti, Corneşti, Giuleşti, Călineşti, Sat Şugatag, Ocna Şugatag, Hărniceşti, Deseşti, Mara, Sârbi, Budeşti.

Mănăstirea Bârsana
Reprezintă un complex monahal remarcabil prin faptul că aici este concentrată arta maramureşeană a cioplitului în lemn. Mănăstirea cuprinde mai multe construcţii, toate realizate cu mult gust, sub  indrumarea staretei Filofteia Oltean. Este localizată în comuna Bârsana, la ieşirea spre comuna Strâmtura, pe malul drept al râului Iza.

Construcţiile sunt realizate în ultimii ani, dar continuă tradiţia unei mănăstiri foarte vechi, menţionată documentar încă din sec. al XIV-lea. Biserica mănăstirii intră în topul celor mai înalte constucţii de acest tip din Europa, fiind un excepţional punct de belvedere.

Prima atestare documentară a satului datează din 1326, când regele Ungariei Carol Robert de Anjou donează satul lui Stan Bârsan. Biserica “Intrarea Maicii Domnului în Biserică” a fost construită  în anul 1720 (după 1717 când satul a fost jefuit şi incendiat de tătari) ca biserică de mănăstire ortodoxă; în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea a trecut la calugarii greco-catolici bazilieni până în perioada 1800-1806 cand a fost strămutată pe locul actual.

În anul 1806, la puţină vreme de la strămutare a fost  pictată de zugravul Toader Hodor din Vişeul de Mijloc ajutat de Ioan Plohod din Dragomireşti.

Mănăstirea Barsana (Soborul celor 12 Apostoli)
Piatra de temelie a fost pusă în 1993, dar construcţia a demarat în 1994 - 1995. A fost proiectata de arhitectul Dorel Cordos. Biserica mare are 57 m, are 2 nivele şi este a doua biserică din lemn ca înălţime din Europa. Complexul mai cuprinde şi alte clădiri din lemn, unele cu rol de chilii pentru măicuţe, 2 foişoare deschise (un altar de vara şi un aghiasmataul), Stăreţia, Casa Oficială, Prăsnicar, etc. Ansamblul mai cuprinde şi Casa Duhovnicului, Spaţiu de cazare pentru pelerini şi un Muzeu care este în construcţie. Hramul Mănăstirii este în 30 Iunie, când se adună zeci de mii de oameni pentru a o sărbatori.

Biserica Parohială – Bârsana
Biserica a fost construită în anii 1874 - 1881 în stil gotic şi are Hramul Sf. Arhangheli Mihail şi Gavril (8 noiembrie). Iconostasul a fost realizat în 1912. Este biserica ortodoxă.

Biserica Adormirea Maicii Domnului (Jbar) - Bârsana
A fost construită în anul 1719, din lemn de stejar, pe locul Valea Slatinii, de unde a fost strămutată în actuala locaţie în anul 1805. Planul este tipic local - altar, pronaos, naos, pictura locală fiind pastrată foarte bine - a se remarca heruvimii din pronaos - şi pictată de meşterul Hodor Toader din Vişeu, în jurul anului 1810. Se mai numeşte şi Vechea Biserică Ortodoxă. Hramul acesteia este pe 21 Noiembrie. Este inclusă în Patrimoniul UNESCO.

Biserica de lemn din Budeşti – Josani (patrimoniu UNESCO)
Prima atestare a satului datează din anul 1361, într-un document prin care jumătatea din cnezatul Văii Cosăului din care făcea parte şi satul Budeşti, “Keneziatum medietatis possessionis nostrae olachalis Ozon”, este trecută de către regele Ludovic I de Anjou din stăpânirea lui Stan Albu în cea a fiilor lui Licovoi; în 1402 satul apare într-un document cu denumirea maghiară de “Buthfalva”.

Biserica “Sfântul Nicolae” din cartierul Josani a fost construită în anul 1643 potrivit unei inscripţii (azi dispărute) citate de Ioan Bârlea. În 1762 zugravul Alexandru Ponehalski pictează pronaosul, naosul, tâmpla şi icoanele. În 1832 zugravul Ioan Opriş picteaza pereţii şi bolta altarului.

Biserica de lemn din Deseşti (patrimoniu UNESCO)
Prima atestare documentară a satului datează din 1360, când regele Ludovic I de Anjou întăreşte dreptul de proprietate a lui Dragoş, fiul lui Giulea şi urmaşilor săi asupra şase sate româneşti “villas nostras olachales” de pe valea Marei printre care şi “Deszeháza” pentru serviciile sale şi expediţiile întreprinse pentru restaurarea stăpânirii coroanei asupra ţinuturilor moldovene.

Biserica de lemn cu hramul “Cuvioasa Paraschiva” a fost construită în 1770 iar în 1780 a fost pictată de zugravul Radu Munteanu din Ungureni, Ţara Lapusului.

Mănăstirea Naşterea Domnului (Feredeaua) – Bârsana
Complexul a fost construit începând cu 1993, nefiind finalizat, şi este alcatuit momentan, dintr-o biserică tradiţională maramureşeană, cioplită din lemn şi casa calugărilor plus alte câteva anexe. Este amplasată într-o poiană deschisă, după mănăstire urmând Muntele Văratecul Mic şi păduri de fag. De aici se pot urma un drum forestier spre Valeni (4 km) sau poteci spre satul Glod (4 km), respectiv Mănăstirea Roşia Budeşti (6-7 km) peste munte. La 1 km în amonte pe Valea Morii se află fostele băi Feredeaua, cu 4 izvoare de ape minerale (conţinând sare, bor, sulf, dioxid de carbon), fiecare cu altă compoziţie. În pământul argilos sunt săpate câteva cuve unde se face baie/tratament în sezonul cald.

Atelierul de ţesătorie de la Bârsana
Într-o încăpere a locuinţei sau în verandă (în funţie de sezon) se află atelierul de ţesatorie ce este compus dintr-un război de ţesut tipic maramureşean şi accesoriile aferente. Aici se ţes cergi, ţoluri şi diverse tipuri de cuverturi.

Atelier de sculptură tradiţională în lemn şi potcovărie – fierărie – Bârsana (Teodor Bârsan)
Atelierul meşterului Bârsan este poziţionat în centrul comunei, avand la intrare o impunătoare poarta maramureşena din lemn. Atelierul este amplasat intr -o  încăpere din casa meşterului, în curte într-un alt imobil din lemn existand şi un mic muzeu. Sculptează porţi tradiţionale monumentale, troiţe, cruci, lăzi de zestre, linguri cu lanţ, căni, etc. Atelierul de fierărie are în dotare toate ustensilele de fierărie necesare (foale, cleşti, etc.) ce sunt utilizate pentru forjarea - prelucrarea metalului.

Atelier de sculptură tradiţională în lemn – Bârsana (Ioan Paşca)
Atelierul meşterului se află pe o uliţă neasfaltată, la 200 m de şoseaua principală, produsele pe care le oferă sunt în special cele din categoria mic mobilier. Atelierul nu are în dotare scule tradiţionale sau alte obiecte spectaculoase.

Muzeul Sătesc Bârsana
Aparţinând de Muzeul Maramureşului Sighetu Marmaţiei, amplasat în cea mai veche şcoala confesională din Maramureş (clădirea din lemn fiind ea însăşi monument istoric din sec. XVIII), are în patrimoniu o colecţie etnografică cu vechi obiecte strânse de pe raza comunei şi o colecţie de vechi obiecte de uz didactic, distribuite în 3 încăperi.

Lacurile antropo-saline de la Ocna Şugatag
Complexul lacustru, dezvoltat în sectorul vestic al localităţii, cuprinde lacuri formate prin prăbuşirea fostelor saline, aflate în exploatare  în perioada ultimilor 600 ani. Cele mai mari lacuri sunt Lacul Gavrilă şi Lacul Bătrân, fiind şi cele mai mari ca suprafaţă din România (de acest tip). Acestea impresionează atât sub aspect peisagistic şi de agrement, cât şi mai ales prin prisma factorului istoric, prin curiozităţile şi misterele pe care le ascund de secole. De asemenea, se pare că aici, în cadrul exploatărilor de sare, s-a desfăşurat prima grevă organizată din lume (1492).

Lacul sărat de la Coştiui
Pe locul unor foste ocne de sare, într-un peisaj natural relaxant, se afla unul dintre frumoasele lacuri antropo-saline din Depresiunea Maramureş, recent colmatata prin prabuşirea unor versanţi. Salinele aveau dimensiuni foarte mari, cele mai vechi erau în sistem clopot iar cele din ultimele 300 ani în sistem trapezoidal de tip sală. Lacul s-a format într-o cuveta rezultată prin prăbuşirea mai multor saline. În imediata apropiere se află băile sărate Coştiui, cu efecte terapeutice remarcabile.